Postat: 16 decembrie 2014 - Prăjituri - comentarii
Aceasta reteta am primit-o ca provocare pentru concursul Dr. Oetker. Am respectat ingredientele din reteta, in afara de glazura, unde trebuia sa folosesc un plic de glazura de la Dr Oetker, insa nu am gasit la momentul prepararii prajiturii, asa ca am facut o glazura simpla de ciocolata. Eu ador prajiturile cu foi coapte pe dosul tavii, iar aceasta este delicioasa cu crema de caramel! Am folosit pentru aceasta prajitura, o tava cu dimensiunile de 23/36 cm. Prajitura-Caramel-7
Ingrediente
  • Pentru foi:
  • 3 oua
  • 10 linguri ulei
  • 10 linguri lapte
  • 5 linguri zahar
  • 800 gr faina
  • 1 fiola Esența vanilie Dr. Oetker
  • 1 plic Amoniu pentruprajituri Dr. Oetker
  • 1 lingurița zeama de lamaie
  • Pentru crema:
  • 250 gr zahar pentru ars
  • 4 oua
  • 250 gr zahar
  • 250 gr nuca
  • 1/2 l lapte
  • 3 linguri faina
  • 300 gr unt
  • 1 plic Finesse coaja de portocaleDr. Oetker
  • Pentru glazura:
  • 200 gr ciocolata amaruie
  • 50 ml lapte
  • 1/2 lingurita ulei de masline
  • Decor:
  • nuca de cocos
Mod de preparare
Mixam ouale cu cele 5 linguri de zahar rasnit, ca sa fie pudra, apoi adaugam uleiul și laptele și la final, treptat, faina și amoniul stins in zeama de lamaie. Amestecam faina, la inceput in bol, apoi cand incepe sa se ingroasa aluatul, il rasturnam pe masa de lucru bine infainata. Vom framanta un aluat nu foarte tare, dar nelipicios si elastic.
Ne oprim din a adauga faina, atunci cand, framantand aluatul, acesta nu se mai lipeste de maini. Acoperim aluatul cu folie si il lasam la odihnit 30 de minute la loc racoros. Impartim aluatul în 4 bucati pe care le intindem cu sucitorul de aluaturi si le coacem pe dosul tavii, cate 3-5 minute fiecare, in cuptorul preincalzit la 180 de grade.

Prajitura-Caramel-1

Pentru crema amestecam intr-un vas, ouale cu zaharul, putina sare, faina și laptele și punem vasul pe foc(pe baie de aburi) amestecand in el pana cand compozitia ia textura unei budinci. In acelasi timp, intr-un alt vas, caramelizam 250 g de zahar, amestecand in el sa se caramelizeze uniform, apoi adaugam untul taiat cubulete si tinut la temperatura camerei si amestecam energic pana se topeste atat untul cat si zaharul si totul devine omogen. Amestecam apoi cele doua creme fierbinti si la final adaugam nuca macinata grosier.

Prajitura-Caramel-2

Lasam crema sa se raceasca usor si o impartim in trei parti, pe care le intindem peste trei dintre foi si acoperim cu a patra. Acoperim foile cu o folie si punem o greutate peste ele, apoi le dam la rece pana a doua zi, sau cel putin o jumatate de zi pana se fragezesc foile si se poate portiona prajitura usor.

Prajitura-Caramel-3

Pentru glazura, rupem ciocolata in bucatele si o punem intr-un vas, pe foc moale, adaugand peste ea laptele si uleiul. Amestecam continuu in vas, pana se topeste ciocolata, apoi o intindem peste ultima foaie a prajiturii, turnand ciocolata la mijlocul foii si intinzand-o rapid peste intreaga foaie, cu dosul unei linguri. Dam prajitura din nou la rece pana se intareste ciocolata, apoi o portionam.

Prajitura-Caramel-8

Pentru ornat am folosit putina nuca de cocos pe care am presarat-o peste niste forme speciale cu diverse decupaje.

Prajitura-Caramel-6 SFATURI: Cantitatea de faina depinde de tipul acesteia, precum si de celelalte ingrediente folosite: marimea oualelor, tipul de ulei sau de lapte, dar asa cum am precizat, punem faina treptat si ne oprim atunci cand aluatul nu mai este lipicios(din cand in cand ne infainam mainile in timp ce il framantam.) Uleiul adaugat in glazura de ciocolata, ajuta ca aceasta sa fie mai lucioasa. Prajitura-Caramel-5
Etichete: , , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
eclere
prajitura-bicolora-cu-prune-6
Pancakes-cu-banane-10
Prajitura-cu-ciocolata-visine-bilute-cocos-6
Spatzle-sos-ciuperci- parmezan-5
compot-de-piersici-6
Pernute-crocante-din-mamaliguta-6
Rulouri-aperitiv-crema-branza-7
gogosari-in-otet-la-rece-9
Arhive
error: Conținutul este protejat!