Pentru ca anul acesta, recolta de fasole verde de la parinti a fost bogata, m-am gandit sa o conserv in mai multe moduri. Unul dintre moduri este aceasta zacusca pe care o vom savura mai la iarna, fie simpla cu paine prajita, fie adaugata la diverse sosuri. Da, eu zacusca o mai folosesc si la sosuri rapide cu paste sau fripturi, chiftelute, etc. In special, daca deschid un borcan si nu consumam decat o parte din el, ce ramane adaug a doua zi la mancaruri, chiar si la tocanite, pentru ca neavand conservanti, un borcan de zacusca desfacut nu rezista mai mult de 2-3 zile la frigider si se altereaza.
Ingrediente
  • 1,5 kg fasole verde
  • 1,5 kg dovlecei cruzi
  • 2 kg ardei kapia, copti+ zeama de la ei
  • 1 kg morcovi+ pastarnac+ radacina de patrunjel
  • 1 kg ceapa galbena
  • 700 gr pasta concentrata de rosii
  • 300 ml ulei de floarea soarelui
  • 1 l apa(pentru undit fasolea)
  • sare dupa gust
  • piper
  • cimbru
  • maghiran
  • 2-3 foi de dafin

Portii: 22(borcane micute de pana in 300 ml, capacitate)

Timp de preparare: aproximativ 120 minute.

Mod de preparare
Se coc ardeii, se presara sare peste ei si se lasa intr-un vas acoperit, 10-15 minute, apoi se curata sub jet de apa rece. Sarea ajuta sa se curete foarte usor, mai ales zonele care nu s-au copt suficient. Se inlatura cotoarele, nervurile si semintele, cu mana umezita, sau cu o rascheta, fara a trece jet de apa prin interiorul lor, ca astfel vom pierde savoarea sucului pe care ardeii il lasa in urma coacerii. Punem ardeii curatati intr-un vas si ne ocupam de restul ingredientelor. Punem apa cu o lingurita de sare la fiert, iar cand atinge punctul de fierbere scufundam fasolea, curatata de capete si spalata, in ea. O lasam cateva minute pana incepe sa se patrunda, apoi strecuram apa. Curatam ceapa si o tocam marunt, apoi o punem la calit in uleiul incins, dar o mai stropim din cand in cand cu putina zeama de ardei sa nu prinda gustul acela de prajeala care dauneaza organismului. Curatam morcovii, pastarnacul si radacina de patrunjel si ii trecem prin robot. Eu am combinat aceste radacinoase intr-un kilogram, mai precis am pus 2 radacini de pastarnac, una de patrunjel si restul morcovi, insa de cate ori fac zacusca nu am chiar niste cantitati precise, de obicei tin cont sa predomine ce imi place la gust. Adaugam radacinoasele peste ceapa din vas, cand aceasta devine translucida, amestecam bine totul si acoperim vasul, lasand legumele sa se inabuse la foc mic spre mediu. Mai adaugam din cand in cand zeama de ardei, eventual si cate putina zeama din care a fiert fasolea verde, dar nu exageram, ca nu avem niciun interes sa obtinem o zacusca apoasa. Curatam dovleceii de coaja, eventual si de seminte, daca au, apoi ii maruntim in robot. Ii adaugam peste legumele din vas, cand aceastea sunt destul de preparate. Fasolea verde o tocam marunt cu cutitul, chiar daca muncim mai mult, e mai aspectuoasa asa decat daca am trece-o prin robot. La fel si ardeii copti, ii tocam cu cutitul. Imi place zacusca in care se vad bucatele din legume, nu cea gen pasta, dar ramane la latitudinea fiecaruia cum sa o prepare. Dupa ce se imprietenesc bine si dovleceii cu restul ingredientelor, adaugam fasolea verde, apoi la cateva minute si ardeii. Amestecam bine totul, adaugam condimentele si sarea si dam vasul la cuptor, la foc mediu, pana cand uleiul se ridica la suprafata. Cam 30 de minute a durat la mine, avand in vedere ca aceste legume fierb foarte repede, iar o parte din ele au fost semipreparate inainte de a le adauga in vas( fasolea verde – undita, ardeii – copti). Adaugam apoi pasta de rosii si mai lasam vasul aproximativ 15 minute la cuptor, dar nu uitam sa gustam zacusca din cand in cand si sa o mai asezonam cu sare si condimente. Foile de dafin le vom inlatura dupa aproximativ 15 minute de la adaugarea lor, pentru ca devine gustul amarui, daca le lasam prea mult. Spalam borcanele bine, le scurgem de apa si le sterilizam pentru 5-6 minute la cuptor, dupa ce scoatem zacusca. Umplem imediat borcanele fierbinti, asezate in tava, cu zacusca de asemeni fierbinte, infiletam capacele si dam tava la cuptor cu focul aprins inca 5 minute, apoi dupa stingerea focului, lasam tava cu borcanele in cuptor pana a doua zi, sa se raceasca lent si abia apoi le trecem in camara, etichetate frumos. Mie mi-a placut cum a iesit, este prima data cand fac, pana acum faceam doar de dovlecei, dar dupa cum am spus, anul acesta avand multa fasole verde de la mama si de la mama soacra, Mi-a venit ideea sa o conserv si sub forma de zacusca. In speranta ca v-a placut reteta mea, de zacusca de fasole verde, cu dovlecei si ardei copti, va doresc spor la preparat si pofta buna!
Etichete: , , , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
chec-de-post-cu-dulceata-gutui-10
prajitura cu foi caramelizate (12)
Croissante-cu-ciocolata-10
Friptura-pui-in-bere-fara-alcool-preparata-la-Multicooker-5
prajitura-Rudy-6
Painici-cu-condimente-4
Salata-vinete-maioneza-telina-6
Mancare-spanac-leurda-8
gogosi-dospite-10
Arhive
error: Conținutul este protejat!