Când am citit ingredientele ce compun cutia misterelor de luna aceasta, imediat m-am gândit să execut un sufleu de brânză, că de mult nu am mai făcut, iar mie îmi place genul acesta de desert. Dacă nu știti ce înseamnă cutia misterelor, vă spun eu. Este vorba de provocarea culinară  Cutia Misterelor (Mistery Box Challenge), inițiată de un talentat și creativ blogger culinar, Cerasela Badr El-Din, care s-a gândit să ne provoace la creativitate, combinând anumite ingrediente în diverse preparate, gustoase și frumos prezentate, ingrediente pe care le vom descoperi deschizând această cutie, iar apoi vom defila cu preparatele la parada de la sfârșitul lunii. Și cum luna aceasta, adică luna mai, gazda provocării este buna mea prietenă Laura, cu al ei frumos blog Laura’s sweets, nu puteam să nu dau curs invitației de a participa la așa frumoasă provocare, unde ingredientul vedetă este căpșuna parfumată și gustoasă. Mai multe despre această provocare puteți afla accesând cele două linkuri subliniate în acest text. sufleu-de-branza-si-capsuni-8
Ingrediente
  • Compoziție:
  • 500 g brânză de vaci
  • 4 ouă medii
  • 125 g zahăr
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • 2 linguri pesmet
  • un praf sare
  • 8 căpșuni mari
  • 20 g unt pentru uns forma
  • 1 lingură zahăr pudră pentru tapetat
  • Decor:
  • 250 g căpșuni
  • 50 g zahăr
  • figurine de ciocolată neagră
  • fulgi de ciocolată albă
Porții: 8; Timp de preparare: 50 minute Dimensiuni formă de copt: d=11 cm, D=23 cm;
Mod de preparare
Punem brânza într-un vas și o amestecăm cu gălbenușurile, zahărul vanilat și esența.
Acum, brânza folosită de mine fiind ușor suculentă, am adăugat și 2 linguri de pesmet, nu se pune la sufleu, dar eu am făcut o excepție, pentru a nu mi se lăsa sufleul după coacere. Și bine am făcut! 🙂
Mixăm albușurile spumă cu un praf de sare, apoi adăugăm treptat zahărul și vom obține o bezea fermă.
Adăugăm, treptat, bezeaua peste compoziția de brânză și omogenizăm, amestecând ușor cu o spatulă, pentru a obține o compoziție aerată.
Ungem pereții formei de copt cu unt și îi pudrăm cu zahăr din belșug, pentru a se desprinde ușor preparatul după coacere.
Întindem compoziția în forma de copt, o nivelăm și înfigem căpșunile din loc in loc.
Coacem sufleul pentru 35-40 de minute, la 180 de grade.
Între timp, preparăm pe foc un jeleu de căpșuni, cu care vom servi sufleul.
Trecem căpșunile prin blender, le amestecăm cu zahărul si le fierbem pentru 7-8 minute, apoi le trecem prin sită pentru a obține o pastă mai fină.
După ce scoatem sufleul din cuptor, îl lăsăm în formă câteva minute, să se tempereze ușor, apoi îl răsturnăm pe platou și îl decorăm cu jeleu, căpșuni și figurine de ciocolată.
Dacă se dorește un jeleu lucios și ferm, se poate adăuga puțină gelatină, 5 g, nu mai mult.
Mie mi-a plăcut în mod deosebit acest sufleu de brânză cu căpșuni și țin să multumesc fetelor pe aceasta cale: Ceraselei pentru inițiativa acestei provocari și Laurei pentru invitație și găzduire.
Etichete: , , , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
langosi-gem-de-prune-nuci-8
Prajitura-o-noapte-la-Venetia-7
lasagna-cu-carne de vitel-7
dulceata-de-coacaze-negre-7
congelare-legume-cu-ajutorul-aparatului-de-vidat-foodsaver-5
gogosari-in-sos-de-mustar-8
cozonac-floare-8
prajitura-de-post-cu-crema-de-gris-si-gem-9
Prajitura-Revani-cu-mure-6
Arhive
error: Conținutul este protejat!