Tare am poftit la chifteluțele preparate de draga mea Mihaela – de la Gust Divin și iată că le-am preparat și eu. Sunt delicioase și ușoare, aceste chiftele din dovlecel și brânză de burduf, preparate la cuptor, și au mers de minune servite alături de un iaurt bun. chiftele-din-dovlecel-si-branza-de-burduf-preparate-la-cuptor-11
Ingrediente
  • 1 dovlecel mai mărișor
  • 200 g brânză de burduf
  • 1 ceapă roșie
  • 5 căței de usturoi
  • 1 legătură mărar
  • cimbru
  • piper
  • boia de ardei
  • 150 g pesmet
  • 2 ouă

Porții: 16

Timp de preparare: 45 minute

Mod de preparare
Decojim dovlecelul, apoi îl dăm pe răzătoarea mare, sau îl trecem prin robot, dar urmărim să nu-l mărunțim prea rău.
Îl scurgem apoi de surplusul de zeamă și îl amestecăm cu ceapa tocată mărunt, mărarul tocat cât de fin, brânza sfărâmată și usturoiul trecut prin presă.
Adăugăm cele două ouă, condimente, după gust și potrivim textura cu pesmet, atât cât să se lege compoziția, nu exagerăm.
Ne umezim mâinile, formăm chiftelele și le tăvălim bine prin pesmet, apoi le așezăm în tava tapetată cu hârtie de copt.
Le servim ca atare, sau cu un pahar de iaurt, un sos de usturoi, sau chiar ketchup.
Coacem chiftelele la 180 de grade, pentru 35-40 de minute, sau până se rumenesc frumos la exterior.
Nouă chiar ne-au plăcut aceste chiftele din dovlecel și brânză de burduf, preparate la cuptor și vă recomand cu drag rețeta!
Sper să vă fie de folos!
chiftele-din-dovlecel-si-branza-de-burduf-preparate-la-cuptor-10
Etichete: , , , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
batoane-cu-miere-mac-si-susan-8
prajitura-Sah-8
prajitura-cu-foi-si-doua-creme-10
Salata-rucola-rosii -deshidratate-3
clatite-cu-mere-si-scortisoara-in-compozitie-11
clatite-cu-bacon-si-ciuperci-5
parada-traditie-si-gastronomie-romaneasca-7
prajitura-armonia-gustului-14
gogosari-in-sos-de-mustar-8
Arhive
error: Conținutul este protejat!