Bun, tare bun, acest sos de iaurt cu usturoi și castraveți, ușor acrișor, ușor aromat și picant și foarte răcoritor!

Este o adaptare după sosul grecesc tzatziki.

Merge de minune servit alături de orice friptură, șnițele, chiftele, merge chiar și simplu, pe pâine. 😀

Eu îl servesc și ca atare, că e tare gustos și sățios, nu-mi mai trebuie altceva.

Dar cel mai mult îmi place cu cartofi noi la cuptor, sau cu pulpe de pui crocante. Se combină de minune!

sos-tzatziki-4

Ingrediente

  • 400 g iaurt grecesc
  • 1 castravete
  • 4-5 căței de usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • sare
  • piper
  • 1/2 legătură mărar
  • 2-3 frunzulițe de mentă

Porții: 4

Timp de preparare: 5 minute

Mod de preparare

Cum preparăm deliciosul Sos de iaurt cu usturoi și castraveți!

Începem prin a curăța usturoiul, apoi îl răzuim, sau îl strivim direct în mojar și îl frecăm ușor cu sare și ulei de măsline.

Adăugăm și piper și zeama de lămâie, dar câte puțin din fiecare, la început. Potrivim gustul la final.

Spălăm bine castravetele, cu buretele de vase, apoi îl dăm pe răzătoare, presărăm puțină sare peste el, apoi îl scurgem bine de zeamă.

Sarea ajută castravetele să elimine apa, așa că e bine să-l lăsăm un minut – două, presărat cu un praf de sare.

Se poate îndepărta coaja de la castravete, dar eu o prefer în preparatul meu, pentru gust și culoare.

Punem iaurtul într-un vas și il amestecăm cu ingredientele de mai sus, precum și cu mărar tocat fin și frunze de mentă, apoi mai potrivim gustul de sare, piper și zeamă de lămâie.

Zeama de lămâie mai diminuează din gustul picant al usturoiului.

Dăm sosul de iaurt cu usturoi și castraveți la frigider, până în momentul servirii, pentru că este foarte bun rece.

Să vă fie de folos!

sos-tzatziki-6

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...
Comentarii
Maria Udrea
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Blender profesional avansat G21
Blendere, storcătoare, deshidratoare
Cook & Play
Arhive