Pentru că ne-am îndrăgostit de chifteluțele de dovlecei pe care le-am tot preparat vara aceasta, le-a venit rândul să le asezonăm cu un sos de roșii, delicios și aromat. Iar această rețetă a fost preparată în totalitate de soțul meu, pentru că eu am fost accidentată la o mână. Foarte bună a ieșit, dar, sincer, nu vreau să mai fiu accidentată, că tare rău este. 😀
Ingrediente
  • Pentru chifteluțe:
  • 2 dovlecei(650 g curățați) 
  • 1/2 ceapă albă 
  • 4 cătei de usturoi
  • 150 g șuncă presată 
  • 150 g brânză de vaci
  •  200 g pesmet 
  • 3 ouă 
  • sare 
  • piper 
  • cimbru 
  • boia de ardei iute și dulce 
  • 1/2 legătură pătrunjel verde 
  • Pentru sos: 
  • 1/2 ceapă albă 
  • 1 morcov 
  • 1 păstârnac 
  • 1 rădăcină pătrunjel 
  • 5-6 roșii 
  • 1 ardei roșu
  • 5 căței de usturoi 
  • sare 
  • piper 
  • frunze de busuioc 
  • 1/2 legătură pătrunjel verde

Porții: 8

Timp de preparare: 50 minute

Mod de preparare
Preparăm mai întâi chifteluțele.

Se curăță dovleceii, se dau pe răzătoare și se presară sare peste ei, se lasă la odihnit 5-6 minute, apoi se scurg ușor de surplusul de lichid. Se toacă ceapa fin, la fel și usturoiul și se adaugă peste dovlecei, impreună cu brânza. Șunca presata se dă pe răzătoare, pătrunjelul se toacă mărunt și se adaugă peste celelalte ingrediente. Se încorporează cele trei ouă, apoi se asezonează cu sare și condimente și se potrivește compoziția cu pesmet. Trebuie să fie o compoziție destul de consistentă, dar nu foarte tare, pentru a se putea forma chifteluțele. Se formează chifteluțele de dimensiunea unei mingi de ping pong, se trec prin pesmet și se așează în forme de brioșe. Se coc în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 30-35 de minute. Spre final se pot întoarce de pe o parte pe cealaltă, pentru o rumenire uniformă. Cât timp chifteluțele se coc, ne ocupam de sos. Se curăță ceapa și radacinoasele și se toacă în cuburi, apoi se trag ușor la tigaie în puțin ulei de măsline. Le lăsăm doar puțin, nu le călim definitiv, pentru a nu avea acel gust de prăjeală. Adăugăm din timp în timp câte puțină apă fierbinte, apoi, când legumele sunt pătrunse, adăugăm peste ele, roșiile curățate și trecute prin blender. Lăsăm sosul să fiarbă la foc încet, asezonandu-l cu frunze de busuioc rupte, sare și condimente, iar spre final, adăugăm ardeiul tocat în cuburi mici și usturoiul tocat. Mie îmi place ca ardeiul să fie mai crocant, nu să se prepare prea mult și să se înmoaie. Când chiftelele sunt preparate, le transferăm în sos și le mai lăsăm să se prepare împreună 5-6 minute, timp în care potrivim gustul sosului cu ce mai trebuie. După stingerea focului adăugăm pătrunjelul tocat mărunt. Este un preparat destul de gustos, care se poate servi fie cu ardei iute, fie alături de o salată, sau chiar cu brânză sărată. Să vă fie de folos!
Etichete: , , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
Salata-ton-oua-fierte-5
Cartofi-noi-cu-sos-de branza-si-usturoi-6
tort-duo-10
Salata-de-vinete-cu-maioneza -reteta-clasica-6
Piept-de-pui-ciuperci-sos-branzeturi-9
Negresa-reteta-clasica-6
gem-asortat-de-prune-cu-un-minim-necesar-de-zahar-9
compot-de-piersici-6
budinca-caramel-piscoturi-Savoiardi-fara-gluten-13
Arhive
error: Conținutul este protejat!