Gemul de caise este preferatul nostru, alături de cel de prune. Dacă avem peste iarnă din cele două, altceva nu ne mai trebuie. Și sunt cele mai des utilizate și la prăjituri, așa că, indiferent cât ar costa caisele(românești) pe piață, câteva borcane de gem tot fac. 🙂 De data aceasta le-am combinat cu piersici, dar în mică masură. A iesit un gem bun, aromat și de o culoare tare plăcută. gem-caise-piersici-5
Ingrediente
  • 3 kg caise bine coapte
  • 1 kg piersici
  • 400 g zahăr
  • 4 plicuri zahăr vanilat(opțional)

Porții: 8 borcane/400 g

Timp de preparare: 3 ore

Mod de preparare

Spălăm bine fructele și le lăsăm la scurs, apoi le îndepărtăm sâmburii și adăugăm aproximativ 200 g zahăr peste ele.
Eu am lăsat caisele în jumătăti, pentru că au fost foarte coapte, iar piersicile le-am trecut prin chopper, fiind mai tari.
Amestecăm, deci, fructele cu zahărul și le dăm la rece cel puțin o oră, pentru a-și lăsa sucul.
Le mai amestecăm din când în când.
După acest interval, le dăm la cuptor, la foc mediu și le lăsăm până când rezultă un gem bine legat, omogen și foarte puțin cursiv.
Din când în când mai amestecăm în gem și ștergem marginile vasului, pentru că gemul scade și posibil să producă arsură pe marginea vasului.
Această arsură, dacă nu este îndepartată, dă un gust amar gemului.
Restul de zahăr îl vom adăuga spre final de preparare, după gust.
Luăm cu lingura din gem, îl lăsăm să se răcească și îl gustăm.
În funcție de cât de dulce dorim gemul, mai adăugăm, sau nu, zahăr.
Zahărul vanilat, îl adăugăm înainte de a pune gemul în borcane.
După ce obținem consistența dorită la gem, scoatem vasul din cuptor și introducem borcanele spălate și scurse, pentru a le steriliza.
Le lăsăm 5 minute cu focul aprins, așezate într-o tavă.
Umplem borcanele fierbinți cu gemul de asemeni fierbinte, înfiletăm capacele și introducem borcanele la cuptor.
Le lăsăm 5 minute cu focul aprins, apoi, după stingerea focului, lăsăm borcanele în cuptor până a doua zi, când se răcesc definitiv.
În felul acesta suntem siguri că s-au sudat bine capacele și nu va mai intra aer în borcane, așa încât gemul să ni se altereze pe parcurs.
Să vă fie de folos!
gem-caise-piersici-10

 
Etichete: , ,
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Galerie foto
prajitura-cu-crema-de-vanilie-si-frisca-4
papricas-de-pui-6
Paine-de-casa-cu-iaurt-6
gogosari-in-sos-de-mustar-8
Sandwich-aluat-omleta-Panini-Maker-Breville-9
Placinta-mere-migdale-11
Rulouri-aperitiv-crema-branza-7
Ciuperci-umplute-sos-dulce-picant-4
sos-de-rosii-pentru-iarna-14
Arhive
error: Conținutul este protejat!