Incepem cu prepararea umpluturii.
Tocam ceapa solzisori, si scurgem ciupercile de lichid, apoi le calim in ulei incins.
Le lasam pana cand ceapa se inmoaie usor, dupa care le rasturnam intr-o sita sa se scurga uleiul.
Carnea de pui, eu am avut la oala cu untura, asa ca doar am incalzit-o si am scurs-o de grasime.
Am folosit piept de pui si pulpe superioare.
Feliem carnea dezosata, marunt, taiem maslinele rondele, iar gogosarul julien.
Cele doua oua le amestecam bine cu smantana.
Pentru aluat, frecam drojdia cu zaharul pana se dilueaza, apoi adaugam laptele caldut si o mana de faina.
Amestecam bine si lasam maiaua sa creasca 10 minute.
Punem intr-un bol faina si facem o adancitura la mijloc.
Punem apa la incalzit si diluam sarea in ea.
Nu o fierbem, doar o incalzim.
Cand ridicam vasul de pe foc, adaugam si uleiul.
In adancitura de la mijlocul fainii, punem maiaua.
In vasul in care am avut maiaua punem apa amestecata cu uleiul si il clatim bine sa recuperam aluatul de pe pereti, apoi turnam totul, usor, in vasul cu faina si amestecam, aducand spre interior si faina de pe margini.
Amestecam aluatul, mai intai in vas, apoi il framantam putin pe masa infainata si il lasam la crescut 10-15 minute.
Aluatul nu este unul tare ca la paine, ci trebuie sa fie mai moale, chiar daca iese usor lipicios.
Impartim aluatul crescut in doua parti pe care le intindem in formele de pizza si le ungem cu cate o lingura de ketchup.
Putem sa asezam aluatul intr-o tava dreptunghiulara, nu-i musai sa aiba forma rotunda.
Asezam ingredientele de umplutura deasupra si imprastiem peste ele condimentele, ouale si cascavalul ras.
Dam formele la cuptor pentru 35-40 de minute(impreuna, daca incap in cuptor, daca nu, pe rand)
Servim pizza cu ketchup dulce sau picant, dupa preferintele fiecaruia.