Tort cu crema de ciocolata si capsuni

de 3retetemerisor
16243 vizualizări
Tort cu crema de ciocolata si capsuni

Am facut acest Tort cu crema de ciocolata si capsuni pentru ca e sezonul capsunilor si am zis sa nu ratez momentul.

Nu am serbat nimic, poate niste kg in plus, muuuulte la numar, dar nu va spun cate.
E o vorba din batrani in care se zice ca femeile nu trebuie sa-si recunoasca varsta si kilogramele :))))
Este un tort cu trei creme: ciocolata alba, ciocolata amaruie si capsuni, toate in combinatie cu frisca.
Bun a iesit, tare bun! Asa au zis baietii mei, toti trei. 🙂

Va mai recomand și Reteta de tort cu piscoturi si capsuni

 

 

Tort cu pișcoturi și capsune

Foarte buna si apreciata a fost si Reteta Cheesecake cu biscuiti digestivi si capsuni

Cheesecake cu biscuiti digestivi si capsuni

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • Blat:
  • 6 oua
  • 6 linguri apa rece
  • 10 linguri zahar
  • 10 linguri faina
  • 2 linguri cacao
  • 1 varf cutit sare
  • 1 lingurita zeama de lamaie
  • 2 lingurite esenta de rom
  • Crema de ciocolata alba:
  • 250 ml frisca lichida
  • 200 gr ciocolata alba
  • 1 varf cutit sare
  • 5 gr gelatina
  • 2 linguri apa
  • Crema de ciocolata amaruie:
  • 250 ml frisca lichida
  • 200 gr ciocolata amaruie(75%)
  • 1 varf cutit sare
  • 5 gr gelatina
  • 2 linguri apa
  • Crema de capsuni:
  • 300 gr capsuni
  • 250 ml frisca lichida
  • 1 varf cutit sare
  • 2 linguri zahar
  • 10 gr gelatina
  • 2 linguri apa
  • Sirop:
  • 400 ml apa
  • 2 linguri zahar
  • 2 lingurite esenta de rom
  • In plus:
  • 500 gr capsuni
  • putin ulei pentru uns forma de tort
    [/ingredients]

Portii: 12;

Timp de preparare: 120 minute

[preparare title=”Mod de preparare”]

Pregatim blatul pentru retata de Tort cu crema de ciocolata si capsuni

Separam albusurile de galbenusuri si presaram cate putina sare peste ambele.
Mixam albusurile spuma, apoi adaugam treptat zaharul, pe care l-am rasnit mai intai.
Adaugam pe parcurs si zeama de lamaie, ajuta la intarirea bezelei si mai taie din dulceata zaharului.
Dupa ce obtinem o bezea ferma, care nu va curge daca intoarcem bolul invers, scoatem mixerul si introducem o paleta, de lemn sau silicon.
Adaugam galbenusurile si amestecam usor cu paleta, de jos in sus, pentru a nu se lasa bezeaua.
Adaugam apoi apa si la fel amestecam usor si la final faina pe care o cernem treptat deasupra compozitiei, impreuna cu cacaua.

Ungem o forma de tort detasabila cu putin ulei sau unt si punem compozitia pentru blat in ea.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-1 Tort-crema-ciocolata-capsuni-2
O nivelam cu dosul unei linguri, apoi dam forma la cuptorul preincalzit, la 180 de grade, pentru 35 de minute.
Eu am folosit o forma cu diametrul de 24 cm.

Dupa stingerea focului, mai lasam blatul in cuptor 5 minute, apoi il soatem si il mai lasam inca 5 minute in forma, dupa care il rasturnam pe un grilaj si il lasam acolo pana se raceste complet.

Pregatim cremele pentru Reteta de Tort cu crema de ciocolata si capsuni

Pentru crema de ciocolata alba, punem frisca intr-un vas, pe foc mic si adaugam peste ea, ciocolata rupta in bucati plus un varf cutit sare.
Sarea ajuta la accentuarea gustului, nu va speriati, ca nu iese crema sarata.
Amestecam continuu cu o spatula pana cand se topeste ciocolata si se omogenizeaza cu frisca.
Dam vasul deoparte de pe foc si il lasam sa se raceasca, apoi il dam la frigider pentru cel putin o ora.
Dupa ce se raceste bine, introducem mixerul si mixam energic pana cand crema devine spumoasa.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-3

Pentru crema de ciocolata amaruie procedam la fel ca si la ciocolata alba.
Pentru crema de capsuni, curatam capsunile de codite si le clatim bine sub jet de apa rece, apoi le scurgem bine si le trecem prin blender pana obtinem o pasta omogena.
Mixam si frisca pana se intareste, apoi o amestecam cu pasta de capsuni.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-4

Pregatim siropul

Punem apa si zaharul pe foc si le amestecam continuu pana cand se topeste zharul, apoi stingem focul si adaugam esenta.
Blatul de tort il taiem in doua parti.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-5

Imbracam peretii interiori ai formei de tort cu folie de plastic, apoi asezam prima parte de tort si o insiropam bine.
Pe marginile formei asezam jumatati de capsuni, cu partea interioara spre peretii formei.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-6
Hidratam gelatina(separat pentru fiecare crema in parte) in apa si o topim pe foc, amestecand continuu, apoi o amestecam in crema, mixand energic sa se omogenizeze bine.
Incepem intai cu crema alba.

Dupa ce am mixat-o cu gelatina, dam deoparte ¼ din ea, iar restul o intindem peste blatul din forma de tort.
Asezam din loc in loc restul de capsuni bine scurse de apa, apoi intindem 2/3 din crema maro(adica cea de ciocolata amaruie), iar deasupra intindem ¾ din crema de capsuni si acoperim cu partea a doua de blat, pe care l-am insiropat mai intai.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-7
Dam tortul la frigider pentru cel putin o jumatate de zi sau chiar de pe o zi pe alta.
Dam la frigider si restul din cremele oprite, cu care vom orna la final tortul.
Dupa ce ne asiguram ca s-au intarit cremele bine, scoatem tortul , indepartam peretii detasabili ai formei, precum si folia si il ornam.
Cu crema de ciocolata amaruie imbracam tortul si pe laterale, pana la randul de capsuni, dar si deasupra, iar din celelalte creme formam niste trandafiri, cu ajutorul duiului pentru ornat trandafiri.
Asezam si cateva capsuni intr-o parte si gata-i tortul, frumos si delicios.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-8 Tort-crema-ciocolata-capsuni-9

NOTE

  • Cremele, le mixam impreuna cu gelatina topita, exact in momentul in care le vom intinde pe tort.
  • Gelatina se amesteca fierbinte in crema, nu se intampla nimic, dar vom avea grija sa mixam energic pentru a o imprastia uniform in toata crema.
  • Cantitatea de gelatina se va pune in functie de consistenta cremei, daca ni se pare mai cursiva, mai moale, vom pune mai multa gelatina, aproximativ 10 gr, depinde si de calitatea ingredientelor folosite. Eu am folosit de data aceasta ciocolata de la LIDL „Fin Carre”si frisca lichida „Meggle”.
  • La crema de capsuni a necesitat mai multa gelatina, dar si aici depinde si de frisca si de cat de coapte sunt capsunile.
  • Inainte de a orna tortul, mai mixam cremele pana devin usor spumoase, iar daca sunt cumva prea groase, le mai diluam cu putina smantana. La mine nu a fost cazul acum, dar am patit altadata.

Tort-crema-ciocolata-capsuni-12

Tort-crema-ciocolata-capsuni-11

Sper sa va placa si sa va fie de folos reteta mea de tort cu crema de ciocolata si capsuni!

[/preparare]

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

10 comentarii

dia_diana58 24 mai 2015 - 5:47

Ooooooooooo , ce bijuterie de tort mai Merisorule ! Multa munca , dar rezultatul este pe masura … Ce baieti norocosi ai 🙂

Răspuns
Alina Vicu 24 mai 2015 - 8:03

Ce-mi faci tu, Merisorule! Vai de papilele mele! Superbisim tort!!! <3

Răspuns
Maria Udrea 24 mai 2015 - 15:47

Diana, bine ai venit in casuta mea! Ma bucur ca iti place tortul meu! A meritat mubca pe deplin. 🙂

Răspuns
Maria Udrea 24 mai 2015 - 16:13

Pup, Alina! Multumesc frumos pentru apreciere! :-*

Răspuns
Simona Callas 25 mai 2015 - 5:09

O minune de tort, felicitari merisor! Baietii tai trebuie sa te adore, dupa cat de frumos ii rasfeti 🙂

Răspuns
Maria Udrea 25 mai 2015 - 6:50

Multumesc frumos, Simona! Aprecierile din partea ta ma bucura de fiecare data! <3

Răspuns
Laura Nechita 25 mai 2015 - 10:46

Tare apetisant, mai ales cu capsuni! Te pup!

Răspuns
Maria Udrea 25 mai 2015 - 11:02

Pup si eu, Laurici! Muah!

Răspuns
Diaconta 26 mai 2015 - 5:37

Opera de arta!!!!
Nu pot decat sa-mi inchipui ce gust minunat a avut.

Răspuns
Maria Udrea 26 mai 2015 - 7:18

Ceau, Dia! Multumesc! :X
A fost tare bun, intr-adevar!

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: