Tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata

de 3retetemerisor
4486 vizualizări
Tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata

Din categoria mancaruri taranesti dar si traditional romanesti, am ales sa prepar aceasta Tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata, aducandu-mi cu drag si dor aminte de vremurile copilariei cand mama prepara o astfel de tocana, buna de tot.

Era preparata vara, cand incepeau sa se coaca ardeii in gradina si se scoteau cartofii noi, iar ca ingredient principal folosea carnea de la garnita, cea de pe fundul vasului, pentru ca exact in perioada aceasta se termina.
Vai ce buna mai era, salivez la greu scriind reteta!
Eu nu am avut carne de la garnita, sau de la oala cu untura, ca nu in toate zonele se spune garnita :D, dar am luat niste costita afumata, sperand sa ma apropii cat de cat de gustul stiut.
Mda, nu prea se compara, dar deh, gustul acela mai era asezonat si cu iz de copilarie petrecuta la tara in aer curat si departe de factorii nocivi care acum se gasesc la orice pas….din pacate.
Si cu aceasta reteta particip la provocarea”Traditie si gastronomie romaneasca„, lansata de Gina Bradea si gazduita luna aceasta deMargareta Cismasiu, care a ales ca tema, tocanitele.
[ingredients title=”Ingrediente”]

  • 1 kg cartofi
  • 750 gr costita afumata
  • 3 cepe mari
  • 3 ardei kapia, copti
  • 5 catei de usturoi
  • 1-2 l apa
  • 400 gr rosii de gradina
  • un praf cimbru
  • un praf busuioc
  • un praf piper
  • 3 foi dafin
  • 1 legatura marar
  • 1 legatura patrunjel
  • 3 linguri ulei
  • sare dupa gust

[/ingredients]

[preparare title=”Mod de preparare”]

Pregatim ingredientele pentru Tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata.

Spalam costita, o portionam si o punem la fiert in apa clocotita.
O lasam cateva minute dupa ce a atins punctul de fierbere, apoi scurgem apa si o clatim bine in apa calduta.
Recurgem la acest procedeu pentru a indeparta stratul de fum si condimentele de deasupra care sunt mai toxice.
Punem costita la prajit in ulei.
O intoarcem pe toate partile sa se rumeneasca bine si sa prinda acel gust de carne prajita.
Apoi. o transferam in alt vas, o acoperim cu apa calduta.
O lasam sa fiarba incet, pana cand aproape se desprinde de pe os.
Am recurs la etapa aceasta cu fiertul costitei, constatand ca era foarte tare carnea, dar daca folosim costita preparata in casa, nu e nevoie de fierberea ei ci doar de prajire.
Cartofii, ii spalam bine si ii punem la fiert in apa cat sa fie acoperiti, fara a-i decoji.
Vor avea un gust mai deosebit daca ii fierbem in coaja.
Coacem ardeii si ii decojim sub jet de apa rece, le indepartam si nervurile si semintele, apoi ii lasam la odihnit intr-un bol pana cand le vine randul sa fie adaugati la mancare.
Intre timp isi mai lasa si sucul dulceag pe care il vom adauga in tocana.

Cum preparam delicioasa Tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata!

Tocam ceapa solzisori si o calim in uleiul in care am prajit carnea. O mai stropim si cu putina supa de la costita sa nu se arda.
Cand ceapa devine translucida, adaugam ardeii copti, taiati in bucatele mai mari.
Adaugam si sucul acestora, apoi rosiile decojite si trecute prin blender.
Asezonam sosul cu condimente: cimbru piper, busuioc, adaugam si foile de dafin, presaram putina sare si il lasam la foc incet pana cand pregatim cartofii.
Cartofii fierti, ii scurgem, ii trecem prin jet de apa rece, ii curatam si ii taiem in cuburi mai mari.
Ii adaugam peste sosul de pe foc, adaugam apoi si costita bine fiarta si acoperim totul cu supa in care a fiert costita.
Nu trebuie sa fie mult lichid, mancarea trebuie sa iasa usor scazuta, asa ca daca este multa supa, nu vom folosi decat cat sa fie ingredientele din vas acoperite.
Mai lasam mancarea pe foc 10 minute, o gustam si o mai asezonam cu condimente si sare.
Inainte de stingerea focului, adaugam cateii de usturoi curatati si tocati rondele.
Iar dupa stingerea focului adaugam verdeata tocata marunt.
Lasam vasul acoperit, dupa stingerea focului, 10-15 minute, pentru a nu se evapora aromele cat mancarea este fierbinte.
Servim delicioasa tocana de cartofi cu ardei copti si costita afumata, cu muraturi sau salata de legume.
Cu multumirile de rigoare, celor responsabile cu aceasta provocare, adica Ginei si Margaretei, va reecomand cu drag reteta mea de tocana taraneasca!
Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-1 Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-3
Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-4 Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-5
Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-6 Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-7
Tocana-cartofi- ardei-copt-costita-afumata-8

[/preparare]




 

Print Friendly, PDF & Email

Related Posts

3 comentarii

coco 27 iulie 2015 - 11:57

o bunatate, ce mai
chiar de mult nu am facut!

Răspuns
Maria Udrea 27 iulie 2015 - 12:46

Daaa, nici eu nu mai facusem de multa vreme.
Multumesc de vizita si apreciere!

Răspuns
maria mihalache 4 august 2015 - 15:09

Daaaaaaaaaaa, o combinatie care merita incercata pentru ca este clar pe placul meu!

Răspuns

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: