Că ne plac ciorbele acre, nu trebuie să mai specific, dar această ciorbă de varză murată cu rasol de porc afumat, a avut un impact neașteptat de bun, asupra celor care au servit-o.
Unde pui ca noi nu suntem fani varza acră, decât la prepararea sarmalelor.
Este prima data cand prepar această ciorbă și vinovat este Vlădutz, bucătarul de la Neatza, care m-a inspirat.
De cum am citit rețeta lui și am văzut filmarea, am zis că trebuie neapărat încercată și iată că i-a venit rândul.
Mulțumesc, Vlădutz, pentru inspiratie, baietii mei au fost super incantati de gustul acestei ciorbe!

Ingrediente

  • 1,5 kg varză murată
  • 1,5 kg rasol de porc, afumat
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 1 țelină mică
  • 1 ardei gras
  • cimbru
  • piper
  • 2 gălbenușuri de ou
  • 250 g smântână
  • 50 ml ulei de măsline
  • 4 l apă
  • mărar
  • pătrunjel

Portii: 8;
Timp de preparare: 2 ore

Mod de preparare

Pregătim ingredientele.

Tocăm varza mărunt și o clătim cu apă rece.
Porționăm rasolul de porc în bucăți mai mari, pe care le spălăm cu apă caldă.
Curățăm legumele și le tocăm în cuburi.
Aducem pe masa de lucru condimentele și tot ce vom pune în această ciorbă.

Preparare ciorbă de varză murată cu rasol de porc afumat

Punem varza tocată la fiert, în 2 l de apă.
Punem bucățile de carne la fiert, în apă cât să fie acoperite.
Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-4 Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-3

Lăsăm bucățile de carne să fiarbă 5-6 minute după ce au dat în clocot, apoi scurgem apa și le clătim bine cu apă caldă.

De asemeni, clătim și vasul, apoi le punem din nou la fiert în 2 l de apă.
Călim legumele, mai puțin ardeiul, în ulei, dar picurăm și câte puțină supă din vasul în care fierbe rasolul.

Nu punem multă supă, doar cât să nu se lipească legumele de pereții tigăii, sau vasului în care le călim.

Cand varza este bine fiartă, de asemeni și carnea, le împreunăm în același vas, cu supele în care au fiert.

Adăugăm și legumele înăbușite.

Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-5 Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-6

Le lăsăm să fiarbă și împreună pentru 20-30 de minute, timp în care adăugăm și cimbru, piper, dar și ardeiul tocat în cuburi.

Cu 10 minute înainte de stingerea focului, amestecăm gălbenușurile cu smântâna, diluăm amestecul cu puțină supă fierbinte și îl adăugăm peste ciorba de varză.

Amestecăm bine în ciorbă pentru a nu se brânzi smântâna, apoi, după stingerea focului, lăsăm ciorba să se tempereze puțin și adăugăm verdeața tocată.

Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-7 Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-8

Această ciorbă de varză murată cu rasol de porc afumat este chiar deosebită și ca gust și ca textură și aspect și v-o recomand cu tot dragul!

Ciorba-varza-murata-rasol-porc-afumat-2

NOTĂ

  • Dacă aveți măciulii de mărar uscate, este bine să adăugați câteva în varză atunci când aceasta fierbe separat de restul ingredientelor, va da ciorbei o aromă mai plăcută.
  • Dacă varza este foarte acră, se va ține în apă rece 10-15 minute, după ce se toacă, apoi se va scurge bine și se va pune la fiert.

Etichete: , ,
Comentarii
Maria Udrea
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Arhive



retetemerisor.ro Web analytics