Plină de culoare și savoare, perfectă a fi servită în orice moment al zilei, această Salată de legume cu mini mozzarella și ouă fierte!

Ador genul acesta de salate, mai ales vara! Sunt atât de gustoase și răcoroase, dar și foarte sățioase! Altceva nici nu-ți mai dorești la masă.

Eu le servesc simple, fără garnituri, fără fripturi și, mai ales, fără pâine.

Asemănătoare, dar asamblată altfel este și această Salată de legume la borcan, în straturi, care poate fi luată la pachet pentru mesele de la serviciu.

Mai simplă, cu ingrediente mai puține, dar tot gustoasă este și această Salată de vară colorată.

Ingrediente

  • 1 salată iceberg
  • 250 g roșii cherry
  • 1 castravete fabio
  • 1 legătură ridichi( 6-8 buc.)
  • 1 ardei gras, roșu
  • 3 fire ceapă verde
  • 250 g mini mozzarella
  • 4 ouă fierte
  • 4 fire mărar verde
  • 4 fire pătrunjel verde
  • Pentru dressing:
  • 1 lingură oțet
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță semințe de susan
  • sare

Mod de preparare

Pregătim ingredientele pentru salată de legume cu mini mozzarella și ouă fierte.

Curățăm ceapa, o clătim cu apă rece și o tocăm rondele.
Curățăm ridichiile, le clătim bine și le tocăm în sferturi, sau chiar în opt bucăți, dacă sunt mai mari.
Curățăm ardeiul, îl clătim cu apă rece și îl tocăm în cuburi.
Roșiile bine clătite cu apă rece, le tăiem în jumătăți, iar castraveții îi tăiem cuburi.
Tăiem cotorul de la salată, o desfacem în foi și le clătim cu apă rece, apoi le tăiem în franjuri.
Ador salata iceberg( eisberg), pentru că se menține crocantă și după ce este amestecată cu ingredientele.
Fierbem ouăle, tari, le scoatem în apă rece, le curățăm și le tăiem în sferturi.
Clătim pătrunjelul și mărarul și le tocăm mărunt.

Preparăm dressingul pentru salată de legume cu mini mozzarella și ouă fierte

Într-un bol micuț, amestecăm uleiul cu oțetul și adăugăm sare, după gust.
De fapt, adăugăm atât oțet, cât și ulei și sare, după cum știm că ne place gustul salatei.
Noi, de obicei, o preferăm acră.
Se poate acri și cu zeamă de lămâie în loc de oțet, dar eu prefer, detașat, oțetul, chiar dacă nu este prea sănătos.
Adăugăm semințele de susan în amestecul de ulei și oțet.
Când avem totul pregătit, amestecăm legumele în salatieră, apoi adăugăm dressingul și le amestecăm din nou.
Mozzarella și ouăle, le vom adăuga după ce am amestecat legumele cu dressingul, iar la final vom presăra pătrunjelul și mărarul.
Sper că v-am captat atenția cu rețeta mea de salată de legume cu mini mozzarella și ouă fierte și mai ales, sper să vă inspire!

Diversitate de rețete de salate puteți găsi și pe site-ul Cook and Play.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
Comentarii
Maria Udrea
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Blender profesional avansat G21
Blendere, storcătoare, deshidratoare
Cook & Play
Arhive