Cu roșii de grădină bine coapte și dovlecel tot de grădină, este foarte gustoasă, dar și sățioasă această Ciorbă de roșii cu dovlecel și tortelloni cu prosciutto.

Chiar nu mai ai nevoie de felul doi la masă, având și puțină cărniță în tortelloni.

Și am folosit pentru un plus de gust și arome, noile condimente 100% naturale de la Delikat.

Ne plac ciorbele bogate în legume, iar cele cu paste nici nu mai au nevoie să le servești cu pâine.

Foarte gustoase și bogate în legume sunt și aceste ciorbe: Ciorbă de roșii cu bacon afumat și cartofi și Ciorbă din legume de vară dreasă cu iaurt.

Ingrediente

  • 750 g roșii de grădină, bine coapte
  • 1 dovlecel de grădină
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 100 ml ulei
  • 250 g tortelloni cu prosciutto crudo
  • sare
  • piper
  • Delikat, ierburi de grădină și mărar
  • Delikat, cimbrișor
  • 1/2 legătură leuștean verde
  • 1/2 legătură pătrunjel verde
  • 2 fire frunze de țelină
  • 3,5 l apă

Mod de preparare

Pregătim ingredientele pentru Ciorbă de roșii cu dovlecel și tortelloni cu prosciutto.

Curățăm ceapa și o tocăm solzișori.
Curățăm morcovii și rădăcina de pătrunjel și le tocăm cuburi.
Opărim roșiile în apă clocotită cu puțină sare și le tocăm mărunt.
Curățăm dovlecelul de coajă și semințe și îl tocăm cuburi.
Când avem toate ingredientele pregătite, pornim aragazul.

Preparare Ciorbă de roșii cu dovlecel și tortelloni cu prosciutto.

Punem uleiul la încins și călim ceapa în el, doar până începe să se pătrundă ușor.
Adăugăm morcovii și rădăcina de pătrunjel și le amestecăm bine pe foc, până încep să se pătrundă și acestea.
Între timp, punem apa la fiert cu puțină sare.
Mai stropim ingredientele de pe foc și cu puțină apă fierbinte, pentru a nu prinde acel gust intens de prăjeală.
Adăugăm roșiile și le lăsăm să fiarbă împreună cu celelalte ingrediente pentru 10-12 minute, apoi adăugăm dovlecelul, lujerii și frunzele de țelină, tocațe mărunt și completăm cu apa fierbinte.
Când dovlecelul este ușor pătruns, adăugăm tortellonii și îi lăsăm să fiarbă 8-10 minute, timp în care potrivim și gustul ciorbei cu condimente.
După stingerea focului, adăugăm verdeața tocată mărunt.
Este o ciorbă acrișoară, atât de la roșii cât și de la lujerii și frunzele de țelină și poate fi servită atât caldă, cât și rece, de la frigider.
Să vă fie de folos!

 

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Blender profesional avansat G21
Blendere, storcătoare, deshidratoare
Cook & Play
Arhive