Aveam de mult în plan un chec marmorat, dar în timp ce m-am apucat să-l pregătesc, s-a transformat în Prăjitura marmorată cu cremă de ciocolată albă și neagră.

Așa se întâmplă cel mai des în bucătărie, pleci de la o idee și pe parcurs mai completezi cu altceva și uite așa se diversifică rețetele.

M-am gândit că dacă tot fac blatul în două culori, să-l combin cu creme tot în două culori și foarte bine s-au asortat.

Creme de ciocolată am combinat și la această Negresă din albușuri cu ciocolată și krantz, sau la acest Tort cu pișcoturi și creme de ciocolată și ananas.

Îmi plac astfel de creme pentru că se pregătesc foarte ușor și sunt diferite ca gust.

Ingrediente

  • Pentru blat marmorat:
  • 8 ouă medii
  • 125 g zahăr
  • 125 g făină
  • 25 g cacao
  • 1 praf sare
  • Pentru sirop:
  • 400 ml apă
  • 50 g zahăr
  • 2 lingurițe esență de lămâie
  • Pentru crema de ciocolată neagră:
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 200 g ciocolată neagră
  • 250 g mascarpone
  • 2 lingurițe esență de rom
  • Pentru crema de ciocolată albă:
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 250 g ciocolată albă
  • 250 g mascarpone
  • 2 lingurițe esență de vanilie

Porții: 20-24

Timp de preparare: 60 minute

Dimensiuni tavă: 24/37 cm

Mod de preparare

Preparăm blatul pentru Prăjitura marmorată cu cremă de ciocolată albă și neagră.

Pornim cuptorul la 180 de grade.
Separăm albușurile de gălbenușuri, ca la orice blat de pandișpan.
Mixăm albușurile spumă presărate cu puțină sare, adăugăm, treptat, zahărul și le mixam până obținem o bezea fermă.
Adăugăm gălbenușurile și la final, 3/4 din cantitatea de făină.
Împărțim compoziția în două părți egale.
Într-o parte adăugăm cacaua, iar în cealaltă restul de făină.
Tapetăm baza tăvii cu hârtie de copt, iar pereții laterali îi ungem cu ulei și presărăm făină.
Începem și punem la mijlocul tăvii 3-4 linguri de compoziție simplă, iar peste ea, 3-4 linguri de compoziție cu cacao.
Peste cea cu cacao punem iar 3-4 linguri de compoziție simplă și tot așa până terminăm ambele compoziții.
Scuturăm tava așa încât să se uniformizeze amestecul și dăm tava la cuptor pentru 30-35 de minute, sau până când blatul trece testul scobitorii.
Lăsăm blatul să se tempereze în tavă 15 minute, apoi putem înlătura pereții laterali.

Pregătim cremele și asamblăm Prăjitura marmorată cu cremă de ciocolată albă și neagră

În două vase, punem câte 200 ml frișcă lichidă.
Încălzim frișca până aproape de punctul de fierbere  și adăugăm ciocolata albă, ruptă în bucăți într-unul din vase și ciocolata neagră în celălalt.
Amestecăm intens în ambele vase până se topesc ciocolatele și se omogenizează compozițiile.
Adăugăm esențele aferente și dăm vasele ra rece.
După răcire, mixăm cremele până devin aerate, apoi încorporăm mascarponele.
Însiropăm blatul cu siropul răcit, preparat prin firberea apei cu zahărul până la topirea acestuia și adăugarea esenței după stingerea focului.
Lăsăm blatul însiropat să se odihnească 6-8 minute, la rece, apoi îl decorăm cu cele două creme de ciocolată, după propria imaginație.
Eu am creat, cu un posh cu dui pentru trandafiri, niște moțuri alternând cremele să fie în ton cu blatul marmorat.
Dăm prăjitura marmorată cu cremă de ciocolată albă și neagră la rece pentru cel puțin 30 de minute înainte de porționare.
O servim cu mare plăcere, alături de cei dragi.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Blender profesional avansat G21
Blendere, storcătoare, deshidratoare
Cook & Play
Arhive