Perfecte pentru gustarea dintr-o zi de vară caniculară, aceste Rulouri aperitiv cu legume trase la grill și brânză!

Atât de simplu de preparat și tare gustoase, dar și aspectuoase cu așa joc de culori, îi poți cuceri și pe cei mici cu ele!

Pot fi preparate și de post cu feta în loc de brânză telemea.

De mare efect au fost și aceste Pizzete de vinete și dovlecei preparate pe grill preparate anterior și care s-au cerut la greu repetate!

Foarte des mai prepar și aceste Legume la grill cu sos de brânzeturi și crutoane aromate, care îmi plac la fel de mult.

Ingrediente

  • 1 vânătă
  • 1 dovlecel
  • 3 ardei capia
  • 250 g brânză telemea sărată, sau feta
  • sare
  • piper
  • 3 căței de usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline

Porții: 6

Timp de preparare: 40 minute

Mod de preparare

Pregătim ingredientele pentru Rulouri aperitiv cu legume trase la grill și brânză.

Spălăm bine vânăta și dovlecelul și le tamponăm cu prosoape de hârtie absorbante.
Le feliem transversal în 6-8 felii de 4-5 mm grosime și le așezăm pe suprafețe plane, apoi presărăm sare peste ele.
Le lăsăm așa 5-6 minute, până elimină din lichid, apoi le tamponăm cu prosoape de hârtie.
Le întoarcem pe partea cealaltă și repetăm procedeul.
Ungem grillul cu foarte puțin ulei de măsline, îl punem la încins și rumenim feliile de vânătă și dovlecel pe ambele părți, doar până se pătrund ușor.
Ardeii capia îi coacem pe grătar și îi curățăm.
Usturoiul îl curățăm, îl pisăm cu sare și piper, apoi îl amestecăm cu ulei de măsline.
Brânza o feliem mai grosier în formă dreptunghiulară.

Cum asamblăm delicioasele Rulouri aperitiv cu legume trase la grill și brânză!

Ungem cu uleiul aromat cu usturoi feliile de vânătă și dovlecel.
Apoi, așezăm una peste alta ,câte o felie de vânătă și una de dovlecel.
Peste acestea așezăm o felie de ardei capia copt.
Așezăm brânza la un capăt al aranjamentului și rulăm strâns.
Prindem ruloul cu o scobitoare și îl așezăm frumos pe platou.
Ca să avem joc de culori, așezăm diferit feliile de vânătă și dovlecel, să fie un rulou cu vânăta deasupra și altul cu dovlecelul deasupra.
Sper să vă încânte și pe voi ideea acestor Rulouri aperitiv cu legume trase la grill și brânză, că tare bune sunt!

Puteți să le preparați și mai simplu, ca aici.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Blender profesional avansat G21
Blendere, storcătoare, deshidratoare
Cook & Play
Arhive