Nu am putut să nu accept o minunată provocare de a testa indulcitorii naturali de la Organic Linnea, așa că am preparat această delicioasă rețetă de Negresă cu mere și bezea, fără zahăr.

Am înlocuit zahărul cu două tipuri din îndulcitorii naturali Edulcorem – nostalgie fără zahăr și vă spun sincer că mi-a plăcut în mod deosebit gustul negresei.

Gustul este ușor influențat de acești îndulcitori, dar în mod pozitiv, părerea mea.

Nu știu dacă pot detalia prin cuvinte gustul, dar este ceva fresh, ceva racoritor, ceva care m-a cucerit.

Și cafeaua o servesc de ceva timp îndulcită cu sticksuri de edulcorem stevia, sau edulcorem stevia – comprimate, chiar dacă la început nu m-a atras și asta pentru că eu o serveam cu miere.

Acum este mai puțin calorică și perfectă pentru orice dietă.

Câteva detalii despre acești minunați îndulcitori naturali:

  • Edulcorem Stevia pulbere 1:1 îndulcește natural și non-caloric prăjituri sau băuturi (calde sau reci). Stabil la coacere, fierbere sau congelare. Nu fermentează. Putere de îndulcire egală cu cea a zahărului. Zero calorii și indice glicemic. Recomandat în diete și pentru persoanele diabetice.
  • Edulcorem Eritritol este un îndulcitor natural pe bază de eritritol, poliol natural, fără calorii şi indice glicemic. Puterea de îndulcire este de 70% din cea a zahărului, (7-8 g eritritol este echivalent cu o linguriţă de zahăr). În mod natural se găseşte în anumite fructe şi legume. Produsul se absoarbe repede, cu şanse reduse de a produce balonare sau efecte laxative. Poate fi folosit ca înlocuitor al zahărului la prepararea dulciurilor, la îndulcirea băuturilor calde (ceai, cafea) sau reci (limonade, citronade etc). De asemenea, este un potențiator de aromă pentru alimentele dulci-acrișoare.
Ingrediente

  • Pentru blatul de negresă( 20/20 cm):
  • 3 gălbenușuri de ouă medii
  • 3 linguri mai cu vârf edulcorem stevia pulbere 1:1
  • 3 linguri ulei de floarea soarelui
  • 3 linguri iaurt cremos
  • 3 linguri mai cu vârf făină
  • 2 linguri rase cu cacao
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • Pentru compoziția de mere:
  • 500 gr mere rase
  • 1 lingură edulcorem stevia pulbere 1:1
  • 1 lingură de griș
  • 1 linguriță scorțișoară
  • Pentru bezea:
  • 3 albușuri
  • 1 praf de sare
  • 3 linguri mai cu vârf edulcorem eritrol

Mod de preparare

Pregătim blatul pentru rețeta de negresă cu mere și bezea, fără zahăr.

Pornim cuptorul la 180 de grade.
Amestecăm gălbenușurile cu un praf de sare și îndulcitorul până devin spumoase. Încorporăm, pe rând: uleiul, iaurtul în care dizolvăm praful de copt și făina cernută împreună cu cacaua.
De menționat că am folosit ca unitate de măsură lingura clasică( 25 gr zahăr, 20 gr făină, cântărite mai cu vârf).
Tapetăm tava cu hârtie de copt și întindem compoziția pentru negresă în ea.
Dăm negresa la cuptor pentru 20 de minute.
Între timp, pregătim compoziția de mere.
Curățăm merele, le dăm pe răzătoare și le punem într-un vas, la foc încet. Amestecăm din când în când în ele, iar când își schimbă culoarea și se formează sirop, adăugăm scorțișoara și îndulcitorul natural, precum și grișul. Mai lăsăm merele 2-3 minute pe foc, apoi le dăm deoparte.

Cu 5 minute înainte de a expira timpul de coacere al blatului de negresă pregătim bezeaua.

Mixăm albușurile presărate cu sare, până devin spumoase.
Adăugăm, lingură cu lingură îndulcitorul și le mixăm până rezultă o bezea fermă. Chiar rezultă o bezea fermă ca și atunci când folosim zahăr.
Pot să vă spun că la faza asta am avut emoții, însă rezultatul final a fost neașteptat de mulțumitor.
După cele 20 de minute, scoatem tava din cuptor și întindem compoziția de mere, caldă, peste blatul de negresă.
Imediat întindem și bezeaua, deasupra merelor. Trecem cu furculița peste ea realizând zig-zaguri și dăm din nou tava la cuptor pentru 8-10 minute.
O lăsăm până când bezeaua devine aurie la suprafață.
Apoi, lăsăm delicioasa Negresă cu mere și bezea, fără zahăr să se răcească, o porționăm și o servim alături de cei dragi.
Un desert absolut delicios și sănătos, cu un blat umed, însiropat de la mere, compoziția de mere ușor acrișoară, răcoroasă, iar bezeaua chiar perfectă!

 

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: , , , ,
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...
Comentarii
Maria Udrea
Bine ați venit în căsuța mea virtuală! Mă bucur că i-ați trecut pragul și vă invit, cu mare drag, să lecturați postările mele! Sunt o persoană simplă și tot simplu gătesc, rețete mai mult cu specific țărănesc, așa cum le-am învățat de la bunica și mama mea. Mă mai inspir din când în când și de pe blogroll, sau din cărți de specialitate, pentru că îmi place să aduc și ceva nou în bucătăria mea și ador când îi surprind plăcut pe cei cărora le gătesc cu mare drag. M-aș bucura nespus să știu că rețetele mele pot fi sursă de inspirație în bucătăriile voastre!
Arhive