Salată de primăvară cu pesto de leurdă

de Maria Udrea
630 vizualizări
Salată de primăvară cu pesto de leurdă

Pentru că vrem să beneficiem din plin de proprietățile leurdei, am inclus-o în cât mai multe rețete, printre care și Rețeta Salată de primăvară cu pesto de leurdă.

Este o rețetă de salată din cartofi fierți, scăldați în sos pesto de leurdă cu spanac și nuci, asortați cu legume proaspete și baby spanac.

Vedeți și:

Și pentru că suntem în post, salata de primăvară este o salată de post, însă ai mei au strecurat și câteva bucăți de mini mozzarella când au servit-o.

Salată de primăvară cu pesto de leurdăSalată de primăvară cu pesto de leurdă

Tot din categoria rețetelor de salată, vedeți și Rețeta de Salată tabbouleh cu quinoa albă!

[ingredients title=”Ingrediente”]

  • 5-6 cartofi medii
  • castravete
  • ridichi roșii
  • roșii cherry multicolore
  • ceapă verde
  • sare
  • Pentru sos pesto de leurdă cu spanac și nuci:
  • 1 legătură leurdă
  • câteva frunze de baby spanac
  • 2-3 frunze de busuioc
  • miezul de la 5-6 nuci
  • sare
  • zeamă de lămâie
  • ulei de măsline

[/ingredients]

[preparare title=”Mod de preparare”]

Pregătim ingredientele pentru Rețeta Salată de primăvară cu pesto de leurdă.

Mai întâi punem cartofii la fiert în apă cât să fie acoperiți.
Apoi, preparăm sosul pesto cu leurdă, spanac și nuci. Spălăm bine frunzele de leurdă, busuioc și spanac și le punem în recipientul unui blender. Adăugăm nucile, zeama de la 1/2 lămâie și 2 linguri ulei de măsline și transformăm totul într-un sos gustos și frumos colorat.
Punem sosul pesto într-un bol și îi potrivim gustul cu sare, zeamă de lămâie și ulei de măsline, dacă mai necesită.
După ce cartofii sunt fierți, îi trecem prin jet de apă rece și îi curățăm.
Îi tăiem în cuburi și îi amestecăm cu sos pesto de leurdă, spanac și nuci.
Spălăm bine restul legumelor și le tocăm ca pentru o salată obișnuită.
Le amestecăm cu frunzele de spanac bine spălate și scurse. Adăugăm și cartofii scăldați în sos pesto și gata-i salata de primăvară.
O mai asezonăm, dacă necesită, cu puțină sare.
Este foarte gustoasă și foarte sățioasă, se poate servi ca atare și ține loc de orice masă.
Salată de primăvară cu pesto de leurdă

[/preparare]

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: