Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai

de Maria Udrea
1018 vizualizări
Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai

În weekend vedeta  ingredientelor culinare a fost dovlecelul, iar printre altele am preparat și delicioasa Rețetă Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai.

O aveam de mult în plan, de când am preparat Rețeta Cartofi crocanți în crustă de mălai.

Au fost chiar delicioși dovleceii preparați în acest mod, mai ales serviți cu un sos de usturoi cu roșii.

Vedeți Aici Rețeta Sos de usturoi cu roșii.

Cu usturoi nou, românesc și cu roșii bine coapte, de grădină, iese un sos bun de-l servești simplu, pe pâine.

Îmi place usturoiul când este proaspăt scos din pământ, neuscat. Este mai picant, mai zemos și se pisează imediat.

Cât despre aceste sticksuri de dovlecei în crustă de mălai, sunt perfecte pentru o gustare simplă de vară.

Sunt crocante la exterior și ușor moi la interior, cu gust picant, pentru că sunt trecute prin usturoi.

Eu personal le prefer în locul cartofilor și pentru că sunt mai de dietă, dar și pentru că mi s-au părut mai gustoase.

Am început să îndrăgesc dovlecelul, eu care îl consideram prea fără gust. Dar îl poți prepara în multe feluri, sau îl poți include în foarte multe alte preparate.

Este bun și pentru îngroșarea unor sosuri, unor supe, tocănițe, etc.

Puteți urmări rețetele mele și pe pagina de Facebook, dar vă aștept cu surprize culinare și pe Instagram.

Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai

Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai

În weekend vedeta  ingredientelor culinare a fost dovlecelul, iar printre altele am preparat și delicioasa… Aperitive Sticksuri de dovlecei în crustă de mălai European Printează
Porții: 6 Timp de preparare:
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 3 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 2 dovlecei mai cruzi
  • sare și piper
  • 1 căpățână de usturoi
  • 1 lingură de ulei
  • 150 gr mălai
  • 50 gr pesmet
  • 1 linguriță boia de ardei afumată

MOD DE PREPARARE

Spălăm bine dovleceii pe coajă, apoi îi secționăm în sferturi, transversal.

Îndepărtăm partea de la mijloc cu semințele și tăiem dovleceii în sticksuri de 3-4 cm lungine și 1 cm lățime, cu aproximație.

Presărăm sare peste sticksuri și le lăsăm așa până elimină din apa pe care o conțin.

Le tamponăm, apoi cu prosoape de hârtie.

Curățăm usturoiul, îl pisăm bine și îl amestecăm cu puțin ulei, sare și piper.

Amestecăm mălaiul cu pesmetul și boiaua de ardei.

Trecem sticksurile de dovlecei prin pasta de usturoi și le masăm bine, ca să se ungă uniform.

Apoi le tăvălim prin amestecul pentru crustă și le așezăm într-o tavă, pe hârtie de copt.

Dăm tava cu sticksuri de dovlecei în crustă de mălai la cuptor pentru 10 minute la 200 de grade, apoi pentru alte 10 minute la 220 de grade.

Sunt delicioase, mai ales servite cu sos de usturoi cu roșii și cu pâine de casă, sau chiar fără.

Spor și poftă bună!

 

NOTE

Lăsăm sticksurile de dovlecei la cuptor, mai întâi la intensitate mai mică, pentru a se hidrata mălaiul, apoi la intensitate mai mare pentru a deveni crocant.

Print Friendly, PDF & Email

Rețete înrudite

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: